Cândva un simbol al forței economice naționale, industria siderurgică românească este astăzi doar o umbră a ceea ce a fost. De la „tare ca fierul și iute ca oțelul”, România a ajuns să importe masiv oțel-beton din China pentru a-și construi autostrăzile și blocurile, în timp ce combinatele autohtone se închid unul după altul.
O industrie considerată strategică la nivel global, cu implicații în apărare, infrastructură și energie, este acum aproape paralizată în țara care odinioară domina producția de oțel în Europa de Sud-Est.
Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște – de la mândria României la pragul dispariției
Simbolul declinului siderurgiei românești este Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, o unitate industrială cu o istorie de peste jumătate de secol. Înființat în perioada comunistă, combinatul a fost unul dintre cei mai mari producători de oțeluri speciale din Europa de Est, furnizând materiale pentru infrastructură, industria auto și cea de apărare.
După Revoluția din 1989, combinatul a fost transformat în societate comercială pe acțiuni. În 2002, a fost preluat de grupul rus Mechel, care a acumulat datorii masive către stat și l-a împins în insolvență.
Un deceniu mai târziu, în 2013, Mechel a vândut combinatul unei alte companii rusești pentru o sumă simbolică – doar 230 de lei. Ceea ce fusese odată un colos industrial ajunsese o ruină, cu sute de muncitori disponibilizați și hale dezafectate.
Abia în 2022, un grup italian, Beltrame, a decis să preia combinatul, plătind aproape 40 de milioane de euro pentru o afacere care mai avea doar 25 de angajați. Italienii au promis investiții de peste jumătate de miliard de euro, cu scopul de a readuce România pe harta producătorilor europeni de oțel.
Carlo Beltrame: „Speram ca în 2025 să nu mai depindem de importuri. Din păcate, nu s-a întâmplat”
Entuziasmul inițial al noilor proprietari s-a diminuat rapid. Într-un interviu acordat recent, Carlo Beltrame, CEO-ul grupului italian, a recunoscut că România este încă departe de obiectivul autosuficienței industriale.
„În acest moment, Combinatul Târgoviște nu produce suficient pentru a impune standarde naționale. Este singurul loc din România unde se fabrică oțel-beton, dar producția este infimă față de necesarul pieței”, a declarat Beltrame.
România consumă anual între 1 și 1,5 milioane de tone de oțel-beton, însă producția internă abia a depășit 110.000 de tone în 2024, iar estimările pentru 2025 indică doar 150.000 de tone. Restul provine din importuri, în special din Turcia, Polonia și China.
O industrie care se topește – la propriu și la figurat
În 1989, România producea peste 7 milioane de tone de oțel pe an. Astăzi, cifra este de cinci ori mai mică.
Combinatul Siderurgic Galați, odinioară bijuteria economiei românești și cel mai mare producător din sud-estul Europei, a ajuns în pragul colapsului. Cei aproximativ 5.000 de angajați sunt în șomaj tehnic, iar producția este oprită temporar.
La Hunedoara, activitatea a fost suspendată definitiv, după pierderi de peste 27 de milioane de lei în doar șase luni.
„România nu mai produce aproape deloc oțel-beton pentru construcții. Importăm masiv, iar alte state profită de această slăbiciune”, avertizează Ramona Ganea, specialist în vânzări industriale.
Războiul din Ucraina a zguduit piața – prețurile la oțel s-au triplat
Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a avut un efect devastator asupra pieței regionale de oțel. România, care importa o parte semnificativă din necesarul de fier-beton din Ucraina, a fost nevoită să caute alternative.
Distrugerea combinatelor ucrainene a dus la o explozie a prețurilor: de la 3 lei/kg în 2021, la până la 9 lei/kg în 2022.
Această creștere a avut efect direct asupra costului locuințelor noi, care, în doar trei ani, s-au scumpit cu aproape 100%, potrivit datelor din campania „Cât costă să fii român”.
Energia – inamicul din umbră al oțelului românesc
Principalul motiv pentru care producția autohtonă nu mai este competitivă este prețul uriaș al energiei.
„În România, energia este cu 43% mai scumpă decât în Spania. Nu putem concura pe piața liberă în aceste condiții”, a explicat Cristian Nevzoreanu, Director Executiv la Dacia.
La rândul său, Carlo Beltrame afirmă că România plătește cel mai scump preț la energie din Uniunea Europeană pentru marile industrii. „Nu există scheme de sprijin pentru marii consumatori, așa cum există în Franța, Germania sau Italia. Asta ne condamnă la pierderi.”
Fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, confirmă lipsa de implicare a statului:
„Guvernele altor țări compensează parțial prețul energiei pentru industriile strategice. În România, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.”
O industrie strategică, lăsată fără strategie
În 1995, industria contribuia cu 25% la PIB-ul României. În 2024, ponderea a scăzut la 15%, potrivit datelor Observator.
„Industria românească a crescut în ultimii cinci ani, dar mai lent decât restul economiei. Asta înseamnă că pierde relevanță”, explică analistul financiar Iancu Guda.
Numărul angajaților din industrie a scăzut cu 10% în ultimii 15 ani, de la 671.000 la 605.000. Totuși, în companiile administrate eficient, productivitatea muncii a crescut, datorită investițiilor străine și accesului la piața europeană.
România are nevoie de o nouă strategie industrială
Experții cer statului român să trateze siderurgia ca pe un sector strategic de importanță națională.
„Ministerul Economiei trebuie să intervină și să sprijine sectoarele esențiale. Fără o industrie solidă, nu putem vorbi despre independență economică – nici pentru România, nici pentru Europa”, avertizează fostul ministru Florin Spătaru.
În prezent, Uniunea Europeană investește masiv în producția de oțel verde, obținut prin tehnologii cu emisii reduse. România, în schimb, rămâne în urmă, fără o viziune clară și fără politici de sprijin pentru investițiile industriale.
Oțelul, barometrul suveranității economice
Industria siderurgică nu este doar o ramură economică, ci și un pilon al securității naționale. Țările care își pot produce singure materialele de construcție și armament sunt mai puțin dependente de piețele externe și mai reziliente în fața crizelor globale.
„Când importăm oțel din China pentru a construi poduri și autostrăzi în România, nu doar că pierdem bani, dar pierdem și suveranitate economică.” – atrag atenția analiștii din domeniu.
Concluzie
România a trecut, în mai puțin de trei decenii, de la statutul de lider regional în producția de oțel, la o țară dependentă de importuri. Combinatele care cândva angajau zeci de mii de oameni au devenit ruine, iar piața internă este dominată de produse aduse din Asia.
Fără investiții masive în energie, tehnologie și infrastructură industrială, siderurgia românească riscă să dispară complet. Iar efectele vor fi resimțite nu doar în prețul locuințelor sau al materialelor de construcție, ci și în stabilitatea economică a întregii țări.
„Oțelul este coloana vertebrală a oricărei economii moderne. Fără el, o națiune nu poate construi nimic durabil.”
